Încă un „viteaz” căzut pe câmpul de luptă – Ricardo Kaka

Despre Ricardo Kaka , celebrul fotbalist brazilian din ultimul deceniu, s-a scris mult,  el fiind pentru presa creştină, în special pentru cea de factură evanghelică, un subiect preferat. Personal am scris două articole despre el (aici) şi aş fi fost dispus să mai scriu, atunci când el ar fi ieşit în evidenţă printr-o declaraţie sau vreun eveniment cu tematică creştină.

De data aceasta însă, vă scriu cu o profundă durere în suflet şi când spun aceasta mă gândesc la mersul vieţii acestui cunoscut personaj, care recent a luat o întorsătură neaşteptată. Zilele trecute, el şi soţia lui Carol Celico, au anunţat că se separă „de comun acord” cerând tuturor „înţelegere, respect şi discreţie pentru că este vorba de o problemă privată”. Ei s-au căsătorit în urmă cu nouă ani şi au împreună doi copii de 5 şi respectiv 3 ani. Separarea nu este altceva decât preludiul la ceea ce va urma în mod sigur, adică divorţul. Nu au dat nici o explicaţie privitoare la gestul lor, tocmai de aceea speculaţiile sunt diverse şi nu vreau să insist asupra lor. Vom vedea în timp dacă acestea se adeveresc sau nu. Rumorile privind anumite inadvertenţe în viaţa acestei familii, dezminţite imediat de cei doi, circulau încă din primăvară şi din nefericire s-au confirmat recent.

Probabil unii vor spune: şi ce dacă? Doar nu sunt primii, iar separările între persoanele faimoase sunt lucruri cu care ne-am obişnuit. De fapt printre ei, aceasta este regula, căsătoriile longevive, cu mulţi copii, bazate pe loialitate şi fidelitate mutuă, fiind o excepţie.

Pentru mine însă această ştire mă întristează profund. În primul rând pentru că sunt conştient de încărcătura emoţională şi complexele de vinovăţie care vin peste astfel de persoane în astfel de cazuri, mai ales dacă cei în cauză sunt creştini. Apoi mă gândesc la cei doi copii ai cuplului care vor creşte fără prezenţa permanentă a unuia dintre părinţi (probabil tatăl). Rolul tatălui în educaţia copiilor este fundamental şi nu vreau să insist asupra acestui lucru aici, iar frustrarea şi poate chiar vinovăţia îi vor acompania pe aceşti doi micuţi, mult timp de aici înainte.

În cele din urmă, separarea celor doi aduce un grav prejudiciu Evangheliei şi Bisericii lui Dumnezeu. Cei doi au declarat până în acest moment cu surle şi trâmbiţe, în cele patru vânturi, credinţa lor în Dumnezeu, considerându-se creştini evanghelici practicanţi, activi şi bine aşezaţi.  Ei aparţineau de o biserică de orientare neo-penticostală, Biserica „Renascer em Cristo” (Născut din nou în Hristos), din Sao Paolo.

Spuneam într-un alt articol, în care vorbeam despre educaţia copiilor, că aceste modele umane şi mă refeream la persoanele devenite faimoase, exercită o influenţă puternică asupra omului obişnuit, care a făcut din ele obiectul admiraţiei (datorită succesului) şi că aceste modele, încetul cu încetul, ajung să-i modeleze omului obişnuit modul de viaţă şi percepţia valorilor. Până aici Ricardo Kaka a fost un model pozitiv şi presa, liderii evanghelici sau pastorii, l-au dat ca exemplu de echilibru şi stabilitate atunci când cineva se află în vârf. Se poate să fi faimos, bogat sau chipeş şi să fi şi un bun credincios în Biserica lui Dumnezeu. Nu contest acest lucru şi la nivel teoretic este posibil. L-am întrebat o dată pe un pastor român din Statele Unite, care cunoştea bine realitatea de acolo, despre acest lucru (mă refeream mai mult la cei foarte bogaţi) şi el mi-a răspuns: „eu nu zic că nu este posibil, dar pe respectivul eu încă nu l-am întâlnit”.

Dar nu numai atât. Ricardo Kaka însuşi a declarat în nenumărate rânduri că el este un fervent credincios evanghelic şi nu pregeta ca ori de câte ori avea ocazia, să-l implice pe Dumnezeu în toate activităţile lui. Imaginea lui în genunchi pe gazonul Stadionului Olimpic din Atena, după ce au câştigat finala Ligii Campionilor, purtând un tricou pe care se putea citi I belong to Jesus (aparțin lui Isus), a făcut înconjurul lumii şi în acel moment a făcut cinste credinţei lui în Isus. Într-un interviu la televiziune, vorbind despre relaţia lui matrimonială, a spus: „Vreau să vă împărtășesc un secret spiritual: când ne-am căsătorit, soția mea și eu am fost virgini. Nu vreau să vă spun că a fost ușor deoarece am avut multe tentații și pentru aceasta am petrecut multe ore în rugăciune și în umblare cu Isus. A fost o mare încercare dar a meritat să așteptăm”.

În acelaşi interviu a relatat despre un accident pe care el l-a avut la începutul carierei lui sportive, când a sărit într-o piscină şi şi-a fracturat a şaptea vertebră, care l-ar fi putut face invalid pe viaţă: „Toți, inclusiv medicii, mi-au zis că am avut foarte mare noroc, deoarece aș fi putut să rămân paralizat și să-mi pierd abilitatea de a umbla și de a juca fotbal. Dar eu nu cred că a fost norocul. Cred că Dumnezeu m-a protejat atunci. Am reluat fotbalul în anul 2001 și chiar atunci m-au chemat să joc în echipa profesionistă din Sao Paolo. Cred că Dumnezeu a avut un plan cu mine în acel accident și nu cred că a fost o coincidență”. Intenţia lui era (şi probabil şi-o menţine) ca atunci când va termina cariera sportivă să slujească ca pastor într-o biserică evanghelică.

Cunoscutul lucrător creştin Dereck Prince, spunea o dată: „Sunt conştient că doar într-un minut de neatenţie aş putea dărâma tot ceea ce am construit toată viaţa în lucrarea Domnului, prin răbdare, muncă asiduă şi consecvenţă”, iar apostolul Pavel, în acelaşi context al luptei continue care se termină cu un premiu, fiind conştient de pericolul real al pierderii premiului, a spus: „ … Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27).

La ce folosesc acum toate declaraţiile şi gesturile frumoase ale domnului Ricardo Kaka, când prin decizia luată acum, contrazice totul. Nu mai folosesc la nimic, ba mai mult va marca o tendinţă negativă în biserică. Nu este destul că divorţul deja face ravagii în biserici, ci acum cei care se află în situaţii similare, vor avea un model în plus. Mulţi au rămas cu imaginea unui Kaka credincios şi cu o conduită creştină ireproşabilă, iar acum când familia lui se destramă, vor urma acelaşi model, cu scuzele de rigoare.

Mă mai tem şi de un alt lucru. Sunt biserici care tolerează astfel de fapte precum divorţul, infidelitatea, homosexualitatea, etc şi s-ar putea să-i vedem pe cei doi foşti soţi integraţi în vreuna din aceste biserici, continuând cu aceleaşi declaraţii pozitive, punându-l pe Dumnezeu în centrul vieţii lor, spunând prin aceasta că de fapt nu s-a întâmplat şi nu au făcut nimic rău. Prejudiciul pe care îl va aduce Evangheliei, ar fi chiar mai rău, decât dacă ar păstra distanţă şi discreţie faţă de presă şi de camerele video.

Cuvântul biblic care se potriveşte cel mai bine aici este rostit de David, după ce Saul şi Ionatan, au căzut pe câmpul de luptă: „Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!” (2 Samuel 1:27).

A mai căzut un viteaz, alături de alţi lideri creştini (şi nu este oportun să-i citez pe nume) care au picat la examenul numit veghere, iar diavolul jubilează. Mai are un argument în plus pe care îl vor folosi cei care promovează o nouă moralitate şi libertăţi fără limite, chiar şi în biserici. Noi ar trebui să plângem, să strângem rândurile şi să ne apropiem mai mult de Domnul. Toţi fără excepţie, suntem vulnerabili şi diavolul va specula orice slăbiciune a noastră. Nu vă înşelaţi, Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie (Maleahi 2:16; Matei 19:3 – 6), iar mărturia creştină veritabilă este cea a unei familii unite, puternice, călită în şcoala iertării, a loialităţii şi a iubirii jertfitoare. Nu există alte modele biblice în acest sens, oricât de mult ar încerca unii să se justifice.