Ştiri /Diverse

America Latină – mai evanghelică şi mai puţin catolică

Din anul 1995, Biserica Catolică a pierdut credincioşi în aproape toate ţările din această zonă geografică, trecând de la 80 % , la 67 % din totalul populaţiei. Sondajul evidenţiază creşterea evanghelicilor în paralel cu pierderile catolicilor.

Conform unui raport efectuat şi publicat de Latinobarometru, creştinismul evanghelic a crescut în ultimii 18 ani în America Latină, pe măsură ce catolicismul a scăzut într-o formă progresivă. Creşterea economică experimentată pe continent în ultimii ani, specifică raportul intitulat „Las religiones en tiempos del papa Francisco” (Religiile în timpul papei Francisc), nu a presupus o secularizare a societăţii. De fapt, America Latină rămâne „credincioasă”, doar Chile şi Uruguay fiind singurele ţări unde se poate observa o uşoară creştere a secularismului.

… şi Europa – tot mai puţin creştină

Ce se întâmplă cu Europa, leagănul creştinismului, adus aici de tocmai apostolul Pavel în zorii primului mileniului al erei creştine? Biserici goale, oameni care se declară fără religie, diferenţe notabile între cei care se declară creştini şi cei care recunosc că îşi practică crezul, iar cei care totuşi mai au curajul să-şi facă public statutul de credincios autentic, sunt puşi la stâlpul infamiei. Hedonismul şi materialismul sunt termenii cei mai utilizaţi pentru a justifica vidul tot mai evident din biserici şi din parohiile de cartier, se afirmă înMinutodigital. Continue reading

Primul deputat negru din Parlamentul Poloniei, îşi evanghelizează colegii

Originar din Nigeria, profesor universitar şi pastor penticostal, este acum un membru al Parlamentului polonez şi un credincios autentic în Isus Hristos. Chemarea lui la misiune i-a fost indusă de către Richard Wurmbrand.  

Un nigerian pe nume John Abraham Godson, pastor penticostal, este primul deputat negru al camerei inferioare a Parlamentului Poloniei (Seim), eveniment care a fost aclamat ca un mare succes într-o ţară unde locuiesc doar 4 000 de persoane de rasă neagră. Recent acest deputat şi-a împărtăşit mărturia creştină cu colegii lui deputaţi, într-un restaurant al Parlamentului, în cadrul unei cine special organizate, în seara de 23 Aprilie 2014. Continue reading

„Am nevoie de Isus” – Ricardo Kaka

 Kaka şi-a schimbat echipa de fotbal, întorcându-se la Milan, după ce a trecut pe la Real Madrid, dar nu şi-a schimbat credinţa de creştin evanghelic, aşa cum este el cunoscut, împreună cu soţia lui. Dacă cu lema de pe tricoul de la Champions a devenit faimos cu „I belong to Jesus” (Eu aparţin lui Isus), mesajul din ultimul interviu este „I need Jesus” (Eu am nevoie de Isus).

Acesta a fost mesajul pe care l-a manifestat în ultimul interviu acordat lui „Net for God”, entitate ce aparţine Comunităţii „Chemin Neuf” Continue reading

O nouă „Arcă a lui Noe” pentru a salva omenirea

Oameni de ştiinţă şi arhitecţi britanici, au iniţiat un proiect pentru a construi o nouă „Arcă a lui Noe” cu ajutorul căreia, peste aproximativ 100 de ani, omenirea ar putea fi salvată de la o catastrofă.

Un grup de investigatori din Greenwich, Warwick şi Surrey au pus în mişcare Proiectul Persephone, dedicat să creeze o „arcă” interstelară, o navă spaţială auto-suficientă, care să poată să-i ducă pe pământeni în căutarea unei noi lumi în care să locuiască, în cazul în care Pământul ar deveni nelocuibil din cauza schimbărilor climatice sau al unui război nuclear sau biologic. Conform investigatorilor, câteva mii de persoane ar trebui să se menţină in viaţă pentru ca arca să ajungă într-o nouă lume în care să locuiască.Continue reading

O femeie din Sudan este condamnată la moarte pentru că nu renunţă la religia ei creştină

Se numeşte Meriam Yahya Ibrahim, este din Sudan, are 27 de ani, este creştină şi este însărcinată de 8 luni.

Un tribunal sudanez a condamnat-o la moarte pentru că este creştină şi pentru că a refuzat să se convertească la islamism, ne anunţă portalul NoticiaCristiana.com, citând surse de la Agencia EFE. Meriam a fost acuzată şi de adulter pentru că este căsătorită cu un creştin, căsătorie care nu este recunoscută de legea islamică.

Judecătorul Abbas al Jalifa, în cadrul sesiunii de ieri (15.05.2014), a întrebat-o dacă este dispusă să devină musulmană, la care ia a răspuns „sunt creştină”. În urma acestui răspuns, conform unor surse judiciare, a fost condamnată la moarte.

În afara tribunalului, aproximativ 50 de persoane s-au adunat cu pancarte pe care se putea citi „libertate religioasă”, în timp ce unii islamişti celebrau verdictul strigând „Alah este cel mai mare”.Continue reading

O fetiţă îi trimite un mesaj lui Dumnezeu prin intermediul unui balon, cerându-I ajutorul

O femeie din Arizona încearcă să găsească o familie nevoiaşă din zonă, deoarece a găsit o scrisoare adresată lui Dumnezeu, prin care i se cerea ajutorul şi protecţia.

Conform unui articol din NoticiaCristiana.com, Carol Marshall din Gilbert, Arizona, a povestit mediilor de comunicaţie locale că recent a găsit un balon dezumflat care a căzut într-o anumită parte a grădinii sale, care avea o notă scrisă legată de el. Nota a fost scrisă de o fetiţă pe nume Sophia, cel mai probabil cu vârstă cuprinsă între 8 şi 11 ani. Micuţa îi cerea ajutor lui Dumnezeu pentru familia ei „care trece prin momente dificile”.

Papa Francisc va predica la o reuniune de carismatici în Roma

Încă o dată Suveranul Pontif ne surprinde prin gestul său de a participa la cea de a 37-a Adunare Naţională a Reînnoirii Carismatice Catolice din Italia.  Este pentru prima dată când un papă va participa la o astfel de întâlnire.

Acest fapt a fost făcut public de către Secretariatul de Stat din Vatican, printr-un comunicat de presă, încă din luna ianuarie. „O mare de recunoştinţă va inunda poporul Reînnoirii Carismatice când va afla această ştire”, se poate citi în comunicatul oficial înaintat preşedintelui acestei organizaţii. Continue reading

Cântare de laudă spontană pe aeroportul din Atlanta

Un video al unei echipe de laudă, cântând o cântare creştină în incinta terminalului Aeroportului din Atlanta, a devenit foarte popular în Facebook, cu peste 78 000 de „Share” şi peste 13 000 de „Like”.

Este vorba de grupul Classic Worship Praise din Texas, care se aflau în tranzit prin aeroport. Stacy Perkins, pastor senior responsabil cu închinarea în Harmony Hill Baptist Church de Lufkin, Texas, este una dintre persoanele care apar în video. El a explicat ce s-a întâmplat: „A trebuit să facem o escală de trei ore în aeroportul din Atlanta, aşteptând următorul nostru zbor spre Shreveport şi glumeam între noi şi discutam cu persoanele care ne înconjurau, distrându-ne. O doamnă ne-a întrebat: ce faceţi dumneavoastră?

Actorul din „Patimile lui Hristos”, vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu

„Prefer să fiu un necunoscut aici, dar numele meu să fie cunoscut acolo sus”… „Jucând acest rol cu Mel, mi-a distrus cariera de actor dar nu-mi pare rău pentru că l-am interpretat. A fost o oportunitate unică pentru a-mi întări credinţa”

Călătoria unei femei din Afganistan spre „libertate”

O femeie musulmană, originară din Afganistan, mărturiseşte cum s-a convertit la creştinism, după ce l-a implorat pe Isus în timpul unui naufragiu în Mediterana.

Întâmplarea a fost relatată de portalul Assist News Service şi publicată deNoticiaCristiana.com. Conform acestor surse, femeia a fugit din ţara natală spre Europa, cu scopul de a găsi o viaţă mai bună. Traversând Marea Egee într-o barcă de mici dimensiuni, cu scopul de a ajunge în Grecia, ajungând aproape de Atena, barca a intrat într-o zonă în care marea era agitată, valurile lovind puternic mica ambarcaţiune
.

Isus a ajuns să depăşească comunismul în mediile sociale din China

Premierul chinez Xi Jinping este menţionat doar de 4 milioane de ori în reţelele sociale, în timp ce Isus a fost menţionat de 18 milioane de ori.

Un sondaj efectuat de mediile sociale din China de la începutul lunii aprilie, sugerează că există deja mai multe conversaţii on-line despre creştinism, decât despre comunism, în această ţară, ne informează portalul The Christian Post

„Să ne facem un nume” – Turnul Babel în variantă modernă

Arabia Saudită va construi noul Turn Babel care va avea un kilometru de înălţime. Costul proiectului este estimat la 1 230 milioane de dolari, va avea 200 de etaje şi va fi orientat înspre Marea Roşie. Cu această sumă, ar putea fi vaccinaţi 100 de milioane de copii pe an, timp de 24 de ani.

Teorii ştiinţifice în favoarea potopului relatat în Cartea Genesei

Recent a fost prezentat în premieră NOAH, un film cu tematică religioasă şi care evocă evenimentele relatate în cartea Genesei privind Potopul Lui Noe. Filmul a fost şi este încă înconjurat de diverse polemici, privind modul cum se ajustează scenariul filmului, la adevărul biblic. Pe de altă parte, filmul, împreună cu polemicile pe care le suscită, ar fi provocat o creştere considerabilă a lecturii Bibliei, în special a acelor fragmente din cartea Genesei. Continue reading 

„Baraba” din „Patimile lui Hristos”, povesteşte cum s-a convertit în timpul filmărilor

Pietro Sarubbi este un actor italian cu un trecut tumultuos. Fiind doar un adolescent, a fugit de acasă pentru a se uni cu o companie de circ. Apoi, intrat în acest anturaj, a călătorit prin lume, crezând spunea el „că într-un anumit loc voi putea să-mi umplu acel gol spiritual care mă chinuia”.

Rivaldo, un bun creştin evanghelic, îşi anunţă retragerea din fotbal

Cu lacrimi în ochi, azi mi-ar place ca în primul rând să-i mulţumesc lui Dumnezeu, familiei mele şi la voi toţi pentru sprijinul pe care l-am primit în toţi aceşti 24 de ani ca şi jucător. Astăzi anunţ pe toţi iubitorii de fotbal din întreaga lume că povestea mea ca şi jucător a ajuns la final”, a scris miticul jucător brazilian.

Atacantul brazilian Vitor Borba Ferreira Gomes, cunoscut sub numele de Rivaldo, şi-a anunţat recent retragerea definitivă din fotbalul profesionist, la 41 de ani, prin intermediul unui mesaj pe Internet. „Povestea mea ca şi jucător a ajuns la final”, a scris Rivaldo în contul său de pe reţeaua socială Instagram. Continue reading 

Un poliţist este surprins rugându-se pentru un boschetar, în plină stradă

Imaginea unui agent de la Poliţia din Porto Rico, rugându-se în plină stradă pentru o persoană fără casă, în localitatea de Vega Baja – nordul insulei – face furori în reţelele sociale din ultimele două săptămâni.

Acest lucru a motivat ca mediile de comunicaţii să comenteze tema şi unul dintre ziarele de cea mai mare circulaţie din această ţară, să publice un interviu cu acest poliţist creştin în ediţia de miercuri 26 Martie 2014

Căutându-l pe Alah, găsindu-l pe Hristos – un musulman devotat întâlneşte creştinismul (2)

(continuare din articolul precedent)

Apărând islamul

Nabeel Qureshi

De când Nabeel Quereshi  fost introdus în apologetica creştină, trecuseră deja mai bine de trei ani. Focul tuturor obiecţiilor lui a fost sufocat. Acum îi era rândul lui David. A ridicat multe obiecţii împotriva islamului, unele dintre ele fiind foarte puternice

Căutându-l pe Alah, găsindu-l pe Hristos – un musulman devotat întâlneşte creştinismul (1)

„Nu este exagerat de loc să zici că musulmanii foarte des îşi riscă totul pentru a îmbrăţişa crucea” scrie Nabeel Qureshi în noua lui carte Seeking Allah, Finding Jesus: A Devout Muslim Encounters Christianity.  Este vorba de un musulman occidental care a riscat totul pentru a se transforma într-un creştin născut din nou.

Keylor Navas – portarul care îngenunchează pe gazon, înaintea fiecărui meci

Este considerat unul dintre cei mai buni portari din Liga spaniolă, pretins de Atletico Madrid şi alte mari cluburi, transferul său fiind condiţionat de acordurile financiare ce la va stabili preşedintele actualei lui echipe, Levante. 

 S-a născut în San Isidro de El General – Costa Rica, în urmă cu 26 de ani. Este căsătorit, tatăl unei fetiţe şi cu o viaţă privată pe care el însuşi o califică ca „stabilă”, în care credinţa în Isus joacă un rol foarte important, deoarece este un creştin evanghelic cu o credinţă profundă.

John Harper – pastorul care a murit predicând pe vasul Titanic

Incredibila poveste a unui pastor scoţian care i-a evanghelizat pe pasagerii vasului Titanic, în acele momente de groază ale tragediei.

Au trecut mai bine de 100 de ani de la scufundarea vasului Titanic. Printre multele onoruri şi comemorări oferite în memoria celor pierduţi în apele Atlanticului, cu ocazia centenarului tragediei, o biserică din Scoţia a organizat un omagiu unuia dintre pastorii săi, numit John Harper, fiind şi el unul dintre cei care au murit atunci.

Pastori penticostali şi carismatici reuniţi în Texas primesc un inedit mesaj din partea papei Francisc

Un grup de pastori penticostali şi carismatici reuniţi într-o convenţie în Texas, au fost surprinşi de-a dreptul: papa le-a trimis un mesaj video pentru a le cere sprijin în rugăciune şi pentru a-i încuraja la rugăciune şi lacrimi pentru unitatea creştinilor.

În 14 Ianuarie 2014, Papa Francisc l-a primit într-o audienţă privată pe un vechi prieten al dânsului, pastorul anglo-carismatic Tony Palmer, probabil însoţit de soţia lui Emilia, care este italiancă. Continue reading 

 

Scrisoarea lui Albert Einstein, trimisă unei fete de la Şcoala Duminicală

Albert Einstein, omul de ştiinţă atât de respectat, este amintit datorită teoriilor şi explicaţiilor ştiinţifice, dar mulţi s-au interesat de asemenea şi de forma în care vedea el viaţa. Omul de ştiinţă a dat câteva repere printr-o scrisoare prin care răspundea unei fete pe nume Phyllis, care i-a scris lui Einstein de la clasa ei de Şcoală Duminicală.

Scrisoarea, dintre atâtea câte a primit Einstein şi a răspuns, de-a lungul vieţii, spunea:

Stimate Domnule Einstein.

În clasa noastră de Şcoală Duminicală ne-am întrebat: oamenii de ştiinţă se roagă? Continue reading 

De ce tot mai puţini oameni merg azi la biserică?

Lipsa de relevanţă a mesajului creştin, problemele morale, metode vechi pentru timpuri noi, etc – sunt câteva din motivele invocate de Thom şi Joani Schultz, în urma investigaţiilor efectuate de-a lungul vieţii. Un material care merge în linie cu postările precedente din seria „Biserici vechi şi noi”.

Autorii Thom şi Joani Schultz, s-au dedicat timp de mai mulţi ani pentru a realiza studii despre cum trebuie ajutate bisericile ca acestea să devină mai puternice. Ca rezultat, în urmă cu mai mulţi ani au scris cartea „Why Nobody Learns Much of Anything in Church Anymore” (De ce nu se învaţă mult în biserică). Continue reading 

Cea mai mare biserică din lume este frecventată de doar 350 de credincioşi

După 25 de ani, această megaconstrucţie a bisericii Basilique de Notre Dame de la Paix de Yamoussoukro îşi dovedeşte eşecul. Cu greu reuşeşte să atragă mai mult de 350 de credincioşi în fiecare duminică.

Cartea Recordurilor, clasifică Basilique de Notre Dame de la Paix de Yamoussoukro  – Coasta de Fildeş, ca fiind biserica cea mai mare din lume. Capacitatea templului este de 18 000 de persoane, iar curtea interioară poate găzdui până la 300 000 de credincioşi. Până acum, acest lucru s-a întâmplat doar de două ori. Continue reading 

Israel, ţara în care curge „lapte şi miere”

În textele sfinte ale iudaismului şi creştinismului, Dumnezeu promite poporului Israel că le va da o ţară unde curge lapte şi miere. Deşi este o imagine simbolică de abundenţă, de asemenea, are o împlinire literală în ziua de azi. Israel are meritul de a fi singura ţară din lume care la sfârşitul secolului XX, avea mai mulţi arbori decât la începutul secolului. În zootehnie s-a întâmplat ceva similar. O ţară care nu creştea animale, are astăzi peste 100 000 de vaci de lapte şi vaca din Israel, cum spune cântarea, „nu este o vacă oarecare”. Continue reading 

Nu mai sunt mormon – cum am scăpat din biserica pe care am iubit-o timp de 30 de ani

Mărturia lui Lynn Wilder, femeia  care s-a întors la Domnul după ce a activat împreună cu familia ei, timp de 30 de ani în biserica mormonă.

Într-o vineri din Ianuarie 2006, în casa mea din Utah, am primit un apel telefonic de la cel de-al treilea fiu al meu, Micah, care mi-a schimbat viața.

Eu, împreună cu familia mea ne bucuram de viața noastră în ,,Sion”, ca rezultat al deciziei pe care soțul meu Michael, împreună cu mine, am luat-o ca și tineri adulți de a ne uni cu biserica mormonă. Continue reading 

Scrieri inedite ale lui Isaac Newton asupra religiei și științei

Un grup de investigatori de la Universitatea din Sevilla, au publicat un studiu asupra unei opere neterminate ale lui Isaac Newton, Historia Ecclesiastica, care poate fi citită pentru prima dată, așa cum ne informează portalul Protestante Digital. Textul, scris în latină și identificat de către autorul lucrării, scoate în evidență gândirea heterodoxă a lui Newton și interpretările acestuia asupra Apocalipsei și a istoriei Bisericii Primare.Continue reading 

Cele mai populare versete ale Bibliei în anul 2013

Biblia You Version sau Biblia App, este o cunoscută aplicaţie pentru cititul Bibliei pe calculator şi pe dispozitivele mobile, cu o amplă expansiune în toată lumea. De fapt, există în acest moment peste 123 de milioane de dispozitive mobile care au această aplicaţie instalată.

Aplicaţia, care este tot mai populară între creştini, dă posibilitatea de a trimite versete înspre alţi utilizatori prin poştă electronică sau reţelele sociale. În această formă, s-a făcut o statistică a celor mai împărtăşite versete, prin această metodă.
Conform experţilor de la You Version, Continue reading 

Papa Francisc – antidotul în faţa apogeului bisericilor evanghelice

“Noi nu suntem catolici.” Această pancartă l-a întâmpinat pe Benedict XVI când a vizitat Mexicul, în martie 2012. I-au dedicat-o membrii bisericii Luz del Mundo (Lumina Lumii),una dintre multele comunități evanghelice de succes din America Latină, și care au avut o Convenție multitudinară în afara orașului Leon, un oraş din centrul acestei ţări aztece, chiar în aceleași zile în care papa a vizitat același oraș.

Aşa începe acest articol interesant, publicat în El Confidencial de către Dario Menor, Continue reading 

Phil Robertson, personajul principal din Duck Dynasty, a fost suspendat deoarece a zis că homosexualitatea este păcat.

Phil Robertson, personajul principal al serialului de televiziune “Duck Dynasty”, a fost suspendat pe o perioadă nedefinită de către canalul A&E, pentru comentariile împotriva homosexualității, făcute în cadrul unui interviu recent pentru revista GQ.

Dan C. Mihăilescu și alte opt personalități răspund – „De ce cred în Dumnezeu”

Într-un interviu pentru Adevărul.ro, criticul literar Dan C. Mihăilescu, alături de Cristinel și Aurora Dumitrescu, foști deținuți politici; Mihnea Măruță, jurnalist; Radu Gologan, matematician; Eugen Simion, academician; Gheorghe Burnei, chirurg; Ștefan Câlția, pictor și Șerban Papacostea, istoric, răspund la întrebarea: “De ce cred în Dumnezeu”.

Ricardo Kakà, este noul ambasador al organizației non guvernamentale World Vision

“Acuma sunt ambasador de World Vision, și suntem împreună în această luptă umanitară și creștină pentru a garanta o viață mai bună copiilor și tinerilor”.

Cunoscutul fotbalist a declarat că vrea să devină pastor când va termina cu fotbalul.

Isus Hristos a fost numit personajul cel mai important din istoria umanităţii

Isus Hristos devansează figuri istorice de primă mână precum Napoleaon, Lincoln, Aristotel sau Alexandru Macedon. 

Nu știți că o căpetenie, un om mare, a căzut azi în Israel? – Moise Lucaci

Nu exagerez deloc. A fost un om mare, a fost o căpetenie. Nu în sensul pe care îl înțeleg cei mai mulți atunci când folosim acești termeni. Aceste adjective și le-a câștigat de-a lungul unei vieți de slujire, am spune noi, curmate prematur la doar 54 de ani

O mamă iartă pe cel ce i-a asasinat fiul

Un exemplu extraordinar de credinţă creştină pusă în practică, după modelul Domnului Isus.

În decembrie 2012, Rafael da Silva, fiul lui Maria Nice, casnică, a fost asasinat în cartierul Colinas de Sur, din João Pessoa (Brazilia). Luna trecută, Alisson Lima dos Santos, a fost identificat de către poliţie ca fiind autorul crimei. El a fost arestat împreună cu alţi trei tineri, suspecţi de a fi comis mai multe asesinate şi pentru participare în traficul de droguri. Continue reading 

Despre unul care s-a luptat cu pumnul … fără să lovească în vânt

(O parafrazare din 1 Corinteni 9:24 – 27)

George Edward Foreman, s-a născut la 10 Ianuarie 1949 în Marshall – Texas. Provenind dintr-o familie săracă, la anii adolescenţei deja se convertise într-un delincvent care avea deseori probleme cu poliţia. Şansa vieţii lui s-a ivit când a fost integrat într-un program de ajutorare a copiilor defavorizaţi, organizat de către Lindon B. Johnson Job Corps, acolo tinerii fiind învăţaţi să-şi dezvolte anumite abilităţi profesionale (Lindon B. Johnson era atunci guvernator de California şi în anul 1963, devine preşedintele SUA).

Distribuția de material biblic crește în zonele cu mai mare persecuție

Posted on noiembrie 27, 2013 by 
Societățile Biblice Unite, raportează că în unele țări unde creștinii suferă nivele foarte înalte de persecuție se înregistrează o creștere semnificativă a distribuției de materiale biblice. Nu există îndoială că persecuția creștinilor în lume este în creștere. Rapoartele oficiale și …Continue reading →

Schimbări de strategie și dinspre Vatican

Posted on noiembrie 16, 2013 by 
În articolul precedent vorbeam despre schimbări de strategie ale ateilor care pe zi ce trece sunt tot mai organizaţi şi mai numeroşi. Ei singuri recunosc nevoia de părtăşie a omului, care datorită industrializării, urbanizării şi a tehnologiei video este tot … Continue reading→

Ateii schimbă strategia – își fac biserici

Posted on noiembrie 12, 2013 by 
Zeci de mega-biserici pentru atei au început ca să apară în Statele Unite. Acest tip de reuniuni au avut un succes deosebit în Marea Britanie și acuma încep ca să atragă tot mai multe persoane cu astfel de idei în … Continue reading →

Will Claye și Sebastian Wettel – doi campioni, două atitudini

Posted on noiembrie 5, 2013 by 
     Despre Sebastian Wettel nu ar trebui să mai adaug nimic, după ce s-a încoronat recent cu titlul de campion mondial în Formula 1, pentru a patra oară. Tot ceea ce se poate spune din punct de vedere sportiv, … Continue reading →

,,Fenomenul penticostal” luat în discuție la Vatican

Posted on noiembrie 2, 2013 by 
În prima decadă a lunii aprilie 2013, a avut loc la Vatican un simpozion internaţional „Evanghelici, penticostali şi carismatici – noile mişcări religioase, o provocare pentru Biserica Catolică”, organizat de către Conferinţa Episcopală Germană, cu prezenţa cardinalului Kurt Koch, preşedintele … Continue reading →

O dragoste autentică ce sfidează „modernul”

Posted on octombrie 31, 2013 by 
Erau o pereche foarte în vârstă şi aveau 68 de ani de căsătorie. Au murit acum câteva zile într-un accident de circulaţie în Statele Unite.  Autorităţile au descoperit pe femeie agonizând şi ţinându-l foarte strâns de mână pe soţul ei … Continue reading →

Parlamentul din Paraguay, în genunchi la rugăciune

Posted on octombrie 25, 2013 by 
Oare când vom vedea aşa ceva şi în România ??? Senatorii din Paraguay au primit joi 18 Octombrie 2013, vizita predicatorului şi oratorului motivațional, Nick Vujicic, în timpul unei sesiuni ordinare. La sfârşitul mesajului, a cerut legislatorilor ca să îngenuncheze, …Continue reading →

Nicola Legrottaglie – fotbalistul din “Il Calcio” căruia nu-i este rușine de Evanghelia lui Hristos

Posted on octombrie 20, 2013 by 
“Sunt unul dintre cei care a avut totul în viață: bani, femei, faimă. Dar atâta timp cât Dumnezeu lipsea din inima mea, eu eram un bărbat neliniștit, nesatisfăcut, plin de îndoieli și niciodată fericit. Când cineva îl cunoaște pe Isus, … Continue reading →

Billy Graham: O religie “la modă” este cel mai mare pericol cu care se confruntă SUA

Posted on octombrie 13, 2013 by 
    Într-un interviu acordat revistei Newsmax și preluată de Protestante digital, cunoscutul evanghelist Billy Graham, a atras atenția că un creștinism „light” este cel mai mare pericol cu care se confruntă America.     Graham, care la 95 de … Continue reading →

Ricardo Oliveira – de profesie fotbalist, de vocaţie pastor

Posted on octombrie 8, 2013 by 
Ricardo Oliveira este un jucător de fotbal de succes născut în Brazilia şi a activat în ţara lui natală precum şi la cluburi din Spania (Valencia, Betis, Zaragoza) şi Italia. Din anul 2009 activează la echipa Al-Jazeera din Abu-Dhabi, Emiratele … Continue reading →

Evoluționismul lui Darwin – scârțâie din toate încheieturile

Posted on octombrie 2, 2013 by 
Recent am mai descoperit încă un argument care îmi întărește convingerea să nu cred în ceea ce am fost învățat în școală despre apariția vieții pe pământ, în general și a omului în particular. Într-un articol publicat în ziarul EVENIMENTUL … Continue reading →

Liderii evanghelici sunt mai populari în Twiter decât celebritățile pop

În urma unei investigații realizată de Twiter cu privire la mesajele cele mai populare publicate prin intermediul acestei rețele sociale, s-a constatat că …. Citeşte AICI

Să învățăm de la un ateu

Într-o declarație foarte personală, înregistrată video, posibil cu un telefon mobil, comicul american Penn Jillette, foarte cunoscut pentru ateismul său …. Citeşte AICI

SFATURI PENTRU CEI CARE CAUTĂ DE LUCRU

„Întâi să caute Împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte le vor fi date pe deasupra. Al doilea, să se roage……. Citeşte AICI

PENTICOSTALII ŞI ATEII ÎN CREŞTERE

Recent au fost date publicităţii rezultatele oficiale ale Recensământului organizat în octombrie 2011, de către Institutul Naţional de Statistică. Printre alte informaţii este publicată şi structura populaţiei României pe confesiuni …. Citeşte AICI

CE AR TREBUI SĂ ŞTIM DESPRE GRUPUL BEATLES

     Grupul Beatles este fără îndoială unul dintre formațiile de muzică care s-au bucurat de un succes fantastic atât în perioada lor de activitate cât și după aceea. Conform datelor oferite de către RIIA …. Citeşte AICI
Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s