Psalmul 78:1 – 12
„Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui” vers. 9, 10
Tema centrală a Psalmului 78 este transmiterea valorilor spirituale de la o generaţie la alta. De ce trebuie făcut acest lucru, cum trebuie făcut, cine este responsabil şi care sunt rezultatele; sunt temele ilustrate de către Asaf în acest fragment al Scripturii. Numai că pe lângă acestea, el dă şi câteva exemple. Pe de o parte el arată ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei începând din Egipt şi până la David şi pe de altă parte, cum poporul a fost neascultător şi care au fost rezultatele neascultării.
Fiii lui Efraim dispuneau de mijloacele necesare pentru a ieşi la luptă (erau înarmaţi) şi erau şi pregătiţi din punct de vedere tehnic şi tactic (trăgeau cu arcul). Am spune noi, aveau tot ce le trebuia pentru ca să poată obţine biruinţa. Şi totuşi … au dat dosul în ziua luptei.
De ce oare?
Viaţa aceasta este o luptă continuă. Solomon spune că nu cei tari câştigă războiul, iar Pavel ne spune împotriva cui trebuie să luptăm. Lupta adevărată nu este cea din arenă dintre două persoane sau două grupuri. Lupta adevărată se desfăşoară pe un tărâm spiritual dintre cele două forţe care se războiesc permanent, iar miza nu este alta decât sufletele oamenilor, al meu şi al tău.
Evreii erau conştienţi de importanţa educaţiei pe care ei o administrau copiilor şi tinerilor. Consecvenţa lor în educaţie este de-a dreptul admirabilă. Timp de aproape două milenii au fost pribegi, împrăştiaţi în toată lumea dar nu şi-au pierdut limba, cultura, sau tradiţiile. Şi aceasta datorită familiei, şcolilor şi sinagogilor.
Ce trebuie să-i învăţăm pe copiii şi tinerii noştri?
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut – vers. 3,4
1. Laudele Domnului – se referă la măreţia lui Dumnezeu
Copiii trebuie să ştie că în univers există un Dumnezeu care a creat pământul şi cerul, a pus legi pe care natura le respectă, iar toate acestea ne trezesc un sentiment de reverenţă şi uimire. În decalog se porunceşte: ,,.să nu iei în deşert Numele Domnului”.
Romani 1:19, 20 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”
Psalmul 19:1 – 4 „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
Albert Einstein, care a declarat public că nu se consideră ca un credincios fervent, totuşi ca om de ştiinţă recunoscut şi apreciat, avea o profundă admiraţie faţă de măreţia şi frumuseţea universului creat.
„Religia mea consistă într-o umilă admiraţie faţă de spiritul infinit superior care ni se descoperă în cele mai mici detalii, ce putem noi pricepe cu mintea noastră fragilă şi debilă”.
„Dacă există ceva în mine ceva ce poate fii numit religios, este admiraţia fără limite faţă de structura acestei lumi, atâta cât ne-o poate dezvălui ştiinţa”.
2. Puterea Lui – se referă la autoritatea Lui Dumnezeu.
Ca principiu general, toată lumea este sub autoritate şi nu există libertate fără autoritate. În schimb Dumnezeu este suveran, adică El se află deasupra tuturor lucrurilor, El este autoritatea ultimă în univers. Cultura modernă îndeamnă la nesupunere şi rebeliune, iar religiile de tip New Age, spun că omul este deasupra tuturor lucrurilor.
În greaca clasică, phobos înseamnă, ,,respect amestecat cu teamă şi uimire” sau ,,veneraţie”, faţă de un mare conducător sau în special pentru o divinitate. Este sentimentul pe care îl trăieşte un om în prezenţa cuiva care îi este incomparabil superior.
Fiii lui Efraim trebuiau să ştie cine este adevărata autoritate şi să o respecte. Fericirea este o consecinţă a respectului faţă de Dumnezeu.
Psalmul 128:1,2 „Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine”.
3. Minunile pe care El le-a făcut – indică spre ceea ce a făcut Dumnezeu cu omul.
Noi credem într-un Dumnezeu personal căruia îi pasă de noi, se implică în problemele noastre şi are un plan pentru noi. Sunt mulţi aceia care acceptă ideea unui Dumnezeu care a creat Universul dar nu cred într-un Dumnezeu personal şi într-un Dumnezeu moral.
Fiii lui Efraim ştiau că Dumnezeu este cel care s-a angajat personal ca să-i ducă pe evrei în Canaan şi că a pedepsit poporul atunci când aceştia nu au respectat poruncile Lui.
Care sunt rezultatele educaţiei?
„Pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui” – vers. 7
1. Încrederea în Dumnezeu
Încrederea este credinţa în acţiune, iar rezultatul este speranţa. Câţi oameni astăzi trec prin lumea aceasta dezamăgiţi, deziluzionaţi, trişti, nefericiţi, pentru că le lipseşte speranţa.
Psalmul 84:5 – 7 „Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion”.
2. Să nu uite lucrările lui Dumnezeu
A avea mereu în memorie anumite valori, acestea ne vor modela viaţa şi apoi noi vom imprima aceste valori celor care vin după noi. Un dicton latin spune că repetiţia este mama studiului, iar Domnul Isus ne-a învăţat să celebrăm Cina Domnului periodic, ca să nu uităm valoarea jertfei Lui.
Pentru fiecare familie, cititul Scripturii, rugăciunea, devoţiunea personală şi părtăşia cu Biserica trebuie ca să devină nu o practică sporadică, ci un mod de viaţă.
2 Petru 1:12, 13 „De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi. Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte”.
3. Să păzească poruncile Lui.
Domnul Isus îi numeşte prieteni pe aceia care fac ceea ce El le porunceşte. Probabil că evreii considerau că este suficient să meargă la şcoală şi să asculte de părinţi sau învăţători, dar se înşelau.
Iacov 1:22 – 25 „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui”.
Fiii lui Efraim bine înarmaţi şi bine pregătiţi, au dat dosul în ziua luptei. Şi aceasta pentru că au neglijat componenta cea mai importantă şi anume rolul şi locul lui Dumnezeu în viaţa lor.
De cîte ori ai fost şi tu înfrânt în luptele tale zilnice? Nu uita că înfrângerile mici vor duce la o mare înfrângere după cum victoriile mici vor duce la o mare victorie. Sunt atâţia care se plafonează şi se consolează în mediocritate sau chiar au capitulat definitiv. Nu fii unul dintre aceştia, fii un biruitor.
Galateni 5:1 „Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei”.
Beni Drădici 