Viaţa în Duhul – Romani 8:12 – 27

 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” (Romani 8:15)

Tabloul din Romani capitolul 7, partea a doua, este cel al unui rob legat la mâini şi la picioare, conştient de starea în care se află, dar neputincios. Vrea să facă binele dar trebuie să se supună unui legi interioare care îl obligă să facă tocmai contrariul. Starea nenorocită în care se află are la origine păcatul care a pus stăpânire pe fiinţa lui şi ceea ce este cel mai trist, este faptul că nu se întrevede nici o soluţie.

Câteva semnale de avertizare privind pulsul vieţii spirituale

 „Eu aveam o mare nevoie de trezire la vârsta de 19 ani. Eram nepotul unui predicator al trezirii, căzut în apostazie. Mi-am petrecut o mare parte din viaţă în biserică, dar acum mă pierdeam repede în lume. Eram un ipocrit maestru, care îmi jucam rolul duminica, dar făceam ce vroiam luni”.

Aşa începe articolul evanghelistului Daniel K. Norris şi publicat în Charisma Magazine. Daniel K. Norris a lucrat împreună cu Steve Hill, în diverse campanii de evanghelizare fiind în acelaşi timp şi co-amfitrionii emisiunii From the Frontlines (În prima linie).

Ce este darul vorbirii în limbi … din perspectiva unui preot catolic

Cum este interpretat unul dintre darurile Duhului Sfânt, atât de apreciat de penticostali, dar de data acesta nu de unul dintre liderii acestei mişcări, ci de un preot catolic. 

În mai multe postări pe acest blog, am prezentat mai multe fapte, reuniuni, discuţii, interviuri, declaraţii, care scot în evidenţă un anumit interes şi o anumită deschidere a Vaticanului spre fenomenul penticostal. Faptul că în America Latină şi în Africa catolicii pierd teren în faţa avansului credincioşilor evanghelici, preponderent penticostali, a făcut ca aceştia (catolicii) să-şi reconsidere poziţia şi să se intereseze mai de aproape de acest fenomen. Mă întrebam într-un articol precedent, dacă toate aceste mişcări sunt sincere, sau fac parte dintr-o anumită strategie? Probabil că este câte puţin din fiecare, dar personal mă face să cred că există cel puţin un sector în cadrul Bisericii Catolice care doreşte o schimbare şi o revitalizare a Bisericii, lăsând ca Duhul Sfânt să se manifeste în plinătatea lui.

Biserici vechi şi „noi” (3)

De ce are nevoie Biserica din ziua de azi pentru a nu rupe legătura nici cu Biserica Primară şi nici să-şi piardă relevanţa în societatea actuală?

 „Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea”. (Faptele apostolilor 9:31)

Am început, vorbind despre conflictul dintre vechi şi nou, dintre tineri şi adulţi, dintre progresişti şi conservatori. Sunt mulţi acei care privind la criza spirituală din prezent, fac trimitere la trecut, unde zic ei, ar trebui să ne întoarcem.

Trecutul, sau mai bine zis reperul spiritual, după cum am văzut în postările precedente, trebuie să-l căutăm în Biserica Primară, cea din Noul Testament. Problema este că noi trăim într-un context socio-cultural mult diferit de acele vremuri, iar progresiştii sunt de părere că trebuie să ne adaptăm la noile realităţi care există, dacă vrem să mai fim relevanţi pentru societatea actuală. Este adevărat că în multe aspecte nu ne mai asemănăm cu cei din primul secol, dar întrebarea mea este: în ce aspecte trebuie să ne adaptăm şi cât de departe putem merge pe acest drum?

Și trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele

 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. ……… Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor. (1 Ioan 5:6-8)

Prima epistolă a lui Ioan este o scriere cu un profund caracter practic. Temele abordate țin de relația dintre credincios și Dumnezeu și apoi de relațiile dintre oameni. Dumnezeu este lumină, deci un credincios veritabil trebuie să umble în lumină. Dumnezeu este dragoste, deci credinciosul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și pe semeni.

Capitolul 5 continuă pe aceeași linie, vorbind despre credinciosul care acceptă prin credință pe Dumnezeu Tatăl și pe cel născut din El, Isus Hristos, care demonstrează această credință prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu și care are ca rezultat o viață de biruință asupra lumii.

Versetele 6 și 8 parcă ies din tiparul obișnuit, abordând tematici diferite de context (de versetul 7 nu ne ocupăm deoarece acesta este controversat, el nefiind găsit în manuscrisele cele mai vechi ci doar în în cele de mai târziu. În paranteză fie spus, nu sugerez nimănui să-l folosească pentru a demonstra învățătura despre Trinitate).