Puterea binecuvântării – lecţia lui Avraam – Genesa 18:1 – 19

descarga (1)

Mulţi percep binecuvântarea în termenii unei bunăstări consistente, atât materiale cât şi fizice, a unei vieţi lipsite de griji, completată cu o imunitate la toate atacurile venite din exterior şi cu un succes garantat, pe toate planurile.

Oare acesta să fie sensul binecuvântării, aşa cum se înţelege din Sfânta Scriptură? Patriarhul Avraam este unul din exponenţii binecuvântării promise, a binecuvântării împlinite şi a binecuvântării transmise generaţiilor următoare.  Ce putem învăţa de la el?

  1. Premisele binecuvântării

Binecuvântarea vine de la sine sau este precedată de anumite condiţii şi de împlinirea lor? Lui Avraam i se promite binecuvântarea, dar în acelaşi timp i se cere să facă ceva şi doar în aceste condiţii binecuvântarea va deveni realitate.

  • Ascultarea – Genesa 12:1 – 5

Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare…. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan”. (Geneza 12:1, 2 … 5).

  • Credinţa – Genesa 15:1 – 6; Evrei 11:8, 9

Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:5-6).

Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. (Evrei 11:8-9)

  • Răbdarea

Făgăduinţa făcută lui Avraam că va avea un fiu şi va ajunge un neam mare, deoarece timpul trecea, părea că nu se va mai împlini. De aceea Sara vine cu ideea de a face ei ceva. Aşa s-a ajuns la naşterea lui Ismael din roaba ei Agar. Deşi nu ni se spune explicit în text, dar se pare că ideea lor de a o lua înaintea lui Dumnezeu, a dus la o răcire a relaţiei dintre ei şi Promotorul făgăduinţei. Dumnezeu nu le-a mai vorbit timp de 13 ani. Efectele lipsei de răbdare, care a dus la naşterea lui Ismael, a generat un conflict continuu între urmaşii acestuia şi urmaşii lui Isaac, conflict care mai continuă şi azi, după 4 000 de ani. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. (Evrei 10:36).

  1. Esenţa binecuvântării

În ce constă binecuvântarea? Lecţia lui Avraam ne face să ne reconsiderăm poziţia faţă de felul în care majoritatea dintre noi o percepem. Cum a perceput-o el?

  • O bună convieţuire cu familia, în detrimentul bogăţiei – Genesa 13:7, 8; Psalmul 34:12 – 14. Pentru a trăi în pace cu familia nepotului său, Avraam este dispus să renunţe la anumite privilegii, care i s-ar fi cuvenit. Lot alege câmpia Iordanului care conferea un avantaj net superior din punct de vedere material, dar l-a împins înspre Sodoma, iar consecinţele le ştim. Avraam a rămas la munte, dar pentru că a ştiut să renunţe, la un moment dat Dumnezeu îi spune să plece de acolo la Hebron, cu promisiunea „căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac” (Geneza 13:15).
  • O bună relaţie cu Domnul. Cred că în cei 13 ani în care Dumnezeu nu i-a vorbit, Avraam a avut timp să mediteze la faptele lui şi să-şi refacă relaţia lui cu Dumnezeu, care s-a văzut afectată de lipsa răbdării. Avraam recunoaşte imediat că acei bărbaţi care îl vizitează nu sunt oameni obişnuiţi (Genesa 18:1 – 15), deşi aparent nu se deosebeau cu nimic de ei. El a ştiut că îl vizitează Dumnezeu şi înţelegem acest lucru din modul în care se adresează oaspeţilor (vers. 3). Dumnezeu îşi reînnoieşte făgăduinţa şi de data aceasta vine cu date concrete.

Mulţi ani mai târziu, nepotul acestuia Iacov, care se afla într-o situaţie complicată, înţelege că nu este posibil să se bucure de binecuvântare decât dacă îşi reface relaţia lui cu Dumnezeu. Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32:26).

Psalmistul este de aceeaşi părere când vorbeşte de binecuvântare: Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine. Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul. (Psalmi 128:1-4)

  • Prezenţa Domnului în momentele dificile ale vieţii.

Îngerul Domnului îi face o promisiune lui Avraam, dar el şi soţia lui nu pot pricepe cum se poate realiza acest lucru, ei fiind deja bătrâni, iar Sara nu mai putea să conceapă copii. Dar Dumnezeu se ţine de cuvânt şi un an mai târziu se naşte Isaac.

Viaţa noastră înregistrează perioade ascendente, urmate de alte perioade descendente, în care ni se pare că toate s-au întors împotriva noastră. Binecuvântarea se manifestă tocmai în astfel de momente când Dumnezeu intervine, atunci când avem senzaţia că nu mai avem nici o şansă şi nu se mai poate face nimic. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări (Psalmi 84:6).

  • Altruismul şi grija pentru cei pierduţi. Îngerii care îl vizitează pe Avraam îi aduc la cunoştinţă acestuia, de planul lor de a nimici Sodoma şi Gomora. Avraam mijloceşte înaintea lor pentru oamenii din acele cetăţi cu scopul de a le mai da o şansă şi de a-i salva de la pieirea sigură.

Una din trăsăturile omului modern este individualismul, care face casă bună cu nepăsarea. Ne-am închis în cochilia noastră şi nu ne mai pasă de cei care sunt lângă noi. Binecuvântarea se manifestă prin grija pe care o avem faţă de cei pierduţi de lângă noi. Tocmai de aceea binecuvântarea nu este compatibilă cu confortul care rezultă din bunăstare şi poziţia socială înaltă. Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? (2 Corinteni 11:28-29).

  1. Transmiterea binecuvântării

Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… (Geneza 18:17-19).

Se poate transmite binecuvântarea de la o generaţie la alta? Modelul lui Avraam ne spune că da, numai că trebuie să înţelegem că acest lucru nu funcţionează în mod automat aşa cum ne-ar plăcea nouă. Binecuvântarea celor care vin după noi depinde în mare măsură de felul în care părinţii trăiesc şi de învăţătura pe care o transmit urmaşilor.

  • Trăirea în ascultarefăcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit. Trăirea părinţilor este modelul de viaţă care se va imprima în mintea copiilor, care la rândul lor vor căuta să facă aceleaşi lucruri. Copiii lipsiţi de modele pozitive vor porni în viaţă cu un handicap serios, care va fi greu de contracarat la maturitate. Înţelegem din textul de mai sus că ascultarea pentru Avraam nu a fost ceva de circumstanţă ci a devenit un mod de viaţă.
  • Învăţarea tinerei generaţiică are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului. Copiii au nevoie de modele, dar au nevoie şi de învăţătură. Ei trebuie să ştie cine este Dumnezeu, ce a făcut El, ce aşteaptă de la noi şi care sunt făgăduinţele făcute de El nouă. Pentru evrei învăţarea era un lucru fundamental, unul din stâlpii pe care ei şi-au clădit naţiunea. Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Proverbe 22:6).
  • Exercitarea autorităţiişi ştiu că are să poruncească. Autoritatea trebuie exercitată în funcţie de relevanţa situaţiei. Cu cât situaţia concretă este mai importantă, cu atât este mai necesară impunerea autorităţii. Binecuvântarea nu se opreşte la viaţa aceasta ci are o relevanţă veşnică. De fapt viaţa aceasta nu este decât terenul pe care ne pregătim pentru binecuvântarea eternă, deci problema pe care o tratăm aici nu este de a fi mai bogat sau mai bine văzut pe acest pământ. Este o problemă de viaţă sau moarte, de a fi împreună cu Dumnezeu o veşnicie sau a fi despărţit de El pentru totdeauna.

Ca să fiu înţeles gândiţi-vă de ce porunciţi copilului de 4 ani să nu umble cu cuţitul sau cu focul, la fel cum porunciţi adolescentului de 16 ani să nu ia cheile maşinii şi să iasă cu ea pe şosea. Judecăm şi acţionăm aşa prin prisma potenţialelor consecinţe care ar decurge din neascultarea acestora.

Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. (Geneza 28:1). Iacov nu vroia cu nici un chip ca Iacov să fie infectat de păcatul cananiţilor, aşa cum s-a întâmplat cu Esau.

Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. (Deuteronomul 30:15-16).

  1. Puterea binecuvântării

Binecuvântarea lui Dumnezeu aduce pace sufletească, mulţumire şi prosperitate spirituală. Ea poate fi asemănată cu un paravan care ne protejează de efectele dăunătoare ale vreunui agent extern. Cine se află sub binecuvântarea lui Dumnezeu se bucură de protecţie, fiind ferit de atacurile şi uneltirile diavolului. Câteva versete pe care vreau să le citez în continuare sunt edificatoare în acest sens:

Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz. – (Proverbe 10:22)

Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce. (Numeri 23:20)

Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!” (1 Cronici 17:27).

Puterea binecuvântării este o realitate de care ne putem bucura, dar să un uităm modul în care aceasta se primeşte, ce înseamnă binecuvântarea în limbajul biblic şi ce datorie avem faţă de generaţia următoare. Numai în aceste condiţii putem să vorbim despre adevărata binecuvântare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s