O nouă „Arcă a lui Noe” pentru a salva omenirea

Oameni de ştiinţă şi arhitecţi britanici, au iniţiat un proiect pentru a construi o nouă „Arcă a lui Noe” cu ajutorul căreia, peste aproximativ 100 de ani, omenirea ar putea fi salvată de la o catastrofă.

Icarus

Imaginea exterioară a navei / Proiectul Icaro

Un grup de investigatori din Greenwich, Warwick şi Surrey au pus în mişcare Proiectul Persephone, dedicat să creeze o „arcă” interstelară, o navă spaţială auto-suficientă, care să poată să-i ducă pe pământeni în căutarea unei noi lumi în care să locuiască, în cazul în care Pământul ar deveni nelocuibil din cauza schimbărilor climatice sau al unui război nuclear sau biologic. Conform investigatorilor, câteva mii de persoane ar trebui să se menţină in viaţă pentru ca arca să ajungă într-o nouă lume în care să locuiască.

În disegn-ul proiectului participă 13 oameni de ştiinţă, 6 fiind britanici, iar ceilalţi provenind din SUA, Italia şi Ţările de Jos. Aceştia vor investiga noi biotehnologii care să permită încorporarea de materii organice în structura navei, care de asemenea va utiliza energia solară pentru a produce biocombustibili, pământ cultivabil şi o sursă sustenabilă de alimente.

The Times, citează pe Rachel Armstrong, arhitectă a proiectului şi profesoară la Universitatea din Greenwich: „Este vorba de a pune la probă noţiunea noastră de sustenibilitate”.

Steve Fuller, sociologul echipei, completează: „Avem nevoie de natură pentru a supravieţui, aşa că întrebarea este: cum am putea să o ducem cu noi?”

Investigatorii speră ca utilizarea principală a proiectului să fie de a ne învăţa mai mult despre construcţia de oraşe sustenabile pe Pământ. Dar dacă vom ajunge într-o situaţie nefericită, de asemenea ne va folosi să fugim de aici în această modernă „arcă a lui Noe”.

Proyecto Icaro, a fost lansat la 30 septembrie 2009 la sediul Societăţii Interplanetare Britanice din Londra şi este prevăzut să dureze cinci ani. A fost iniţiat de către această instituţie, împreună cu Fundaţia Tau Zero (TZF) şi în acest moment este gestionat de către Icarus Interstelar Inc, o fundaţie cu caracter nelucrativ.

Curios este faptul că i-au pus numele Proyecto Icaro, amintind de mitul acelui om care a vrut să zboare înspre soare folosind aripi de ceară şi apropiindu-se de acesta, căldura razelor solare i-au topit aripile şi omul a căzut pe pământ. Investigatorii explică că doresc să ilustreze spiritul de probă şi eroare alături de lupta în faţa provocărilor care par imposibile (Protestante Digital; The Sunday Times)

Încă o dată iese în evidenţă spiritul de independenţă şi rebeliune al omului faţă de Dumnezeu, aşa cum arătam şi într-un alt articol despre acel zgârie nori care a început să se construiască în Arabia Saudită (citeşte AICI)

Nu se ştie deocamdată dacă acest proiect va ajunge în final să fie realizat în practică, dar marchează o tendinţă, aceea de a arăta că de fapt ne putem descurca singuri, că noi suntem în centrul Universului şi că nu avem nevoie de ajutorul nimănui din alte sfere de existenţă.

Ceea ce nu ştiu însă cei ce se cred puternici astăzi, este că un profet mic şi neînsemnat din Vechiul Testament, ne-a transmis un mesaj de la Dumnezeu, care se încadrează perfect în acest context: „Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?” Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul”. (Obadia 1:3-4)

Dacă stăm şi analizăm în profunzime acest lucru, este limpede să înţelegem că şi acei care nu citesc Scriptura sunt conştienţi că viaţa pe acest pământ se deteriorează continuu şi că salvarea omenirii va fi posibilă doar părăsind această planetă şi mergând spre alte locuri din Univers. Este exact ce citim în Cartea Sfântă, cu diferenţa că în Biblie soluţia este alta: aceea de a accepta jertfa Domnului Isus Hristos prin care suntem mântuiţi şi apoi primim dreptul de a intra în Împărăţia Cerurilor.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. (2 Petru 3:10-14)

Şi încă o diferenţă importantă. Prin acestă modernă „arcă a lui Noe”, conform proiectului, vor putea fi salvate doar câteva mii de persoane. Nici nu vreau să mă gândesc ce criterii vor fi folosite pentru ca oamenii să se poată urca în ea. În schimb Biblia ne spune că în Cer există „multe locaşuri” (Ioan 14:1 – 3) şi în Cartea Apocalipsei ni se vorbeşte despre „o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini”. (Apocalipsa 7:9)

Iubite cititor, dacă eşti preocupat de viitorul tău, al casei tale sau chiar a întregii omeniri, soluţia nu o vei găsi nici la marile cancelarii ale lumii, nici la puternicii finanţelor mondiale, nici la super-tehnologia sofisticată a vremurilor moderne şi nici în vreo ideologie precum New Age. Soluţia este atât de simplă: împacă-te cu Dumnezeu prin Hristos şi vei primi pace sufletească, speranţă şi mulţumire.

Dumnezeu să te binecuvânteze !!!

Preluarea şi publicarea acestui articol pe alte bloguri este permisă doar în varianta rebloggear sau a unui fragment (nu mai mult de o treime) cu trimitere la blogul original.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s