Și trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa și sângele

 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. ……… Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor. (1 Ioan 5:6-8)

Prima epistolă a lui Ioan este o scriere cu un profund caracter practic. Temele abordate țin de relația dintre credincios și Dumnezeu și apoi de relațiile dintre oameni. Dumnezeu este lumină, deci un credincios veritabil trebuie să umble în lumină. Dumnezeu este dragoste, deci credinciosul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și pe semeni.

Capitolul 5 continuă pe aceeași linie, vorbind despre credinciosul care acceptă prin credință pe Dumnezeu Tatăl și pe cel născut din El, Isus Hristos, care demonstrează această credință prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu și care are ca rezultat o viață de biruință asupra lumii.

Versetele 6 și 8 parcă ies din tiparul obișnuit, abordând tematici diferite de context (de versetul 7 nu ne ocupăm deoarece acesta este controversat, el nefiind găsit în manuscrisele cele mai vechi ci doar în în cele de mai târziu. În paranteză fie spus, nu sugerez nimănui să-l folosească pentru a demonstra învățătura despre Trinitate). Aici ni se spune că El (Isus) a venit cu apă și cu sânge și apoi întărește afirmația dând de înțeles că cei doi termeni sunt într-o strânsă interdependență, iar în versetul 8 este introdus un al treilea (Duhul) care trebuie luat împreună cu primii doi, mai mult aici fiind schimbată și ordinea (Duhul, apa și sângele).

Apa – este simbolul curăției iar în limbajul Noului Testament, curăția inimii este o expresie a curăției interioare, o calitate a celor ce au fost curățiți de pângăririle morale, înțelese în contrast cu cele ceremoniale. Rabinii și fariseii sunt de-a dreptul obsesionați de curăția ceremonială, dar fiind falimentari în curăția morală. Tocmai pentru acest fapt, Domnul Isus folosește un limbaj foarte dur cu ei, denunțând un astfel de comportament numindu-i orbi și morminte văruite (Matei 23:25 – 28).

Curăției morale i se recunoaște valoarea și în Vechiul Testament, în special în Psalmi. Astfel în Psalmul 24, David se întreabă Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Și apoi tot el își dă răspunsul – Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului (Psalmi 24:3-5). Același David, după ce a păcătuit, recunoaște nevoia lui de curăție dar nu exterioară, ci interioară, a inimii: Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! (Psalmi 51:2)

În Predica de pe Munte ni se spune că numai cei cu inima curată, … vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5:8) iar Pavel ne vorbește despre Cel care a venit să ne curățească: El (Isus) ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, (Tit 3:5)

Sângele – este simbolul jertfei. În Vechiului Testament, jertfele semnificau două lucruri: pe de o parte semnificafaptul că evreul îi aparține de drept lui Dumnezeu (jertfele de pace, arderile de tot), iar pe de altă parte arătau înstrăinarea omului de Dumnezeu, datorită păcatului (jertfele pentru păcat). În cel de al doilea caz, atunci când cel ce a păcătuit își punea mâinile peste animalul de jertfă, se interpreta ca o identificare a celui în cauză cu jertfa sau chiar un transfer al păcatului înspre animalul ce trebuia jetfit. Apoi animalul era junghiat de către preot și era stropit altarul cu sângele scurs, ca o mărturie că moartea avut loc. Învățătura care se desprinde de aici este că:

  • Omul (evreul) era vinovat și el recunoștea acest lucru
  • Plata pentru păcatul lui era moartea
  • Omul era substituit (înlocuit) în moarte de către animalul care era jertfit
  • În urma jertfei omul era liber

Domnul Isus nu lasă nici un fel de îndoială când vorbește despre jertfirea Lui, iar cei ce l-au ascultat au înțeles ceea ce vroia El să spună, adică identificarea Lui cu păcătoșii și înlocuirea lor (a păcătoșilor) prin moartea Lui: Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45). Pavel spune că Isus a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21) sau că El s-a făcut blestem pentru noi (Galateni 3:13).

Dacă apa este rezolvă problema noastră morală, sângele este cel care rezolvă problema noastră legală, juridică, înaintea lui Dumnezeu. Noi suntem vinovați nu numai prin comiterea de lucruri neîngăduite ci și prin faptul că prin acest comportament am ofensat pe Dătătorul Legii, pe Dumnezeu, iar plata păcatului este moartea. Sângele lui Isus Hristos este simbolul jertfei lui Hristos, jertfă prin care noi am fost substituiți, iar ofensa noastră a fost plătită.

Duhul Sfânt – este cel care face ca atât curățirea morală cât și substituirea să devină o realitate în viața noastră. Înainte de a ne confrunta cu păcatul din viața noastră, noi ne confruntăm cu o problemă de percepție. Nu suntem conștienți nici de gravitatea păcatului și nici de sfințenia lui Dumnezeu.

Una dintre lucrările de bază ale Duhului Sfânt este lucrarea de iluminare. Omul este prea înstrăinat de Dumnezeu ca să se poată reabilita singur. Este nevoie de o intervenție din afară care să-l facă conștient atât de gravitatea păcatului din el, cât și de dimensiunea sfințeniei divine. Isaia vede că este păcătos și cu buze necurate, doar când l-a văzut pe Dumnezeu în splendoarea Lui (Isaia 6:1 – 5), iar Petru se declară pe el însuși ca păcătos la vederea puterii lui Isus care a făcut o mare minune prin pescuirea minunată (Luca 5:8). Domnul Isus ne promite un Mângâietor care va veni să fie cu noi și în noi, și care va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. David, despre care am vorbit mai sus, după ce se roagă Domnului pentru curățire, continuă: și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt (Psalmul 51:11), iar în Tit 3:5, spălarea nașterii din nou, este strâns legată de înnoirea făcută prin Duhul Sfânt

Tocmai pentru acest lucru, în versetul 8, ordinea este schimbată, Duhul fiind primul, urmat de apă și sânge. Lucrarea Duhului Sfânt este indispensabilă în viața fiecărui om. El îl va face conștient de mizeria morală în care trăiește, de faptul că este înstrăinat de Dumnezeu datorită ofensei și tot El îl va îndruma spre iertarea lui Hristos. Nu trebuie să ignorăm și rolul important al predicării, deoarece credința vine în urma auzirii (Romani 10:17). Această responsabilitate este a noastră, a celor care am fost răscumpărați prin jertfa lui Hristos.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s