Potoleşte-ţi setea – Ioan 7:37 – 39

Setea este definită ca fiind o senzaţie fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din pricina deshidratării ţesuturilor organismului. În sens figurat, setea este sinonimă cu poftă, dorinţă arzătoare; dor, etc.

Noi ştim din experienţa zilnică, căci fără de apă nu putem trăi. Din punct de vedere spiritual este la fel. Omul nu este numai carne, aşa cum susţin materialiştii, ci el este o fiinţă spirituală cu nevoi şi năzuinţe. Acestea au fost puse în noi de către Dumnezeu, fiind creaţi după Chipul Lui, gândul veşniciei fiind expresia cea mai profundă care ne leagă de Dumnezeul cel Veşnic.

Cele trei versete din Ioan 7, exprimă pe de o parte nevoile spirituale ale omului care sunt neîmplinite şi pe de altă parte, oferta pe care Isus o face celor însetaţi. Foarte important este contextul istorico-religios în care Domnul Isus rosteşte aceste cuvinte. Era ziua de pe urmă, ziua cea mare a praznicului, ziua care încheia Sărbătoarea Corturilor. Această sărbătoare avea mai multe semnificaţii şi conotaţii, unele de natură spirituală, iar altele de natură socială. În primul rând, semnifica încheierea anului agricol, fiind o sărbătoare a mulţumirii, o expresie a bucuriei şi împlinirilor din punct de vedere material. Apoi, sărbătoarea îi trimitea în trecut, ca să-şi amintească de biruinţele prin care Jehova i-a purtat de-a lungul istoriei lor tumultoase, începând din Egipt. În al treilea rând, momentul era marcat şi de abia trecuta Zi a Ispăşirii, când Marele Preot intra în Sfânta Sfintelor şi făcea ispăşirea întregului popor, deci credinciosul iudeu se bucura de pacea şi liniştea iertării. Prin specificul ei, Sărbătoarea Corturilor era o sărbătoare a bucuriei, marcată de ceremonialuri şi ritualuri, unde predomina cântarea şi jocul. Ritualul vărsării apei sau „bucuria fântânii”, cu procesiunile spre Scăldătoarea Siloamului şi înapoi la Templu, era expresia bucuriei exuberante, pe care nici unui iudeu nu dorea să-i scape. O altă semnificaţie a sărbătorii privea înspre viitor. Deoarece începea sezonul ploios şi care era determinant pentru anul agricol următor, în fiecare zi se făceau rugăciuni şi ceremonialuri speciale pentru ploaie. În ultimul rând, în cele şapte zile, se înlăturau barierele sociale, toţi participanţii trebuind ca să locuiască în corturi începând cu cei bogaţi, cei din casta preoţească, oamenii de rând şi terminând cu săracii şi cerşetorii.

În concluzie, un context marcat de bucurie, mulţumire, bună dispoziţie amintiri plăcute şi o nouă speranţă. Şi totuşi în acest cadru, Domnul Isus se ridică în picioare, probabil în acele momente de tăcere şi meditaţie care urmau după cântările psalmilor (Psalmii Halel), şi strigă ca să-l audă toţi: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
Domnul Isus a privit dincolo de aparenţe, în adâncurile spirituale ale iudeilor care au venit la sărbătoare şi a văzut acolo dureri, probleme sau chiar adevărate drame. Ştia că toţi acei prezenţi se vor întoarce acasă cu aceleaşi probleme rămase nerezolvate. Bogatul se va întoarce la fastul şi luxul de acasă, rabinii şi cei din casta preoţească vor continua ca să fie superficiali şi duplicitari în serviciul lor, iar săracii şi cerşetorii vor rămâne la fel de mizerabili, uitaţi şi nebăgaţi în seamă. Setea spirituală rămânea nerezolvată şi de data aceasta şi şansele de reabilitare ale evreului religios sau laic, erau practic nule.

Privind la noi cei din secolul 21, cuvintele Domnului Isus din ziua de pe urmă a praznicului, sunt la fel de actuale şi de relevante, ca şi în urmă cu 2000 de ani. Setea spirituală o vom întâlni la toţi şi peste tot. Trebuie doar ca să treci peste acel generic şi superficial ce faci? sau cum eşti? şi vei descoperi câtă durere şi nefericire este în jurul nostru. Aceste trei versete în care privim, ne învaţă câteva lucruri importante privind nevoile noastre spirituale şi sursele din care încercăm să le umplem:

  1. Setea spirituală nu este potolită de valorile materiale. Karl Marx spunea că nu există altă satisfacţie pentru muncitor decât ca să acumuleze cât mai multe bunuri ca rezultat al muncii lui. Nu trebuie ca să privim departe, dar vedem cu toţii cum bunăstarea s-a întors împotriva noastră şi suntem robii acesteia. Scriptura este clară în această privinţă – Matei 6:19; Psalmul 39:6; Luca 12:16 – 20.
  2. Setea nu se potoleşte nici prin amintiri plăcute. Sunt unii dintre noi care trăiesc mai mult în trecut decât în prezent şi au devenit prizonierii nostalgiei şi amintirilor. Evreii stăteau şi ei cândva pe malurile râurilor Babilonului şi plângeau amintindu-şi de libertatea de odinioară pe care au folosit-o greşit (Psalmul 137:1 – 6). Noi avem nevoie de apă astăzi şi dacă nu o avem astăzi, nu vom avea viitor, cu tot trecutul nostru cu care ne lăudăm.
  3. Nevoia spirituală nu este împlinită nici de statutul nostru social. La Sărbătoarea Corturilor, cei din clasele de jos jubilau de fericire când vedeau pe cei mari că au coborât la nivelul lor, locuind în corturi, pe când aceştia din urmă, abia aşteptau ca să se termine şi să se întoarcă la viaţa şi privilegiile lor. Statutul social era de fapt identitatea lor. Dar şi atunci ca şi astăzi, o poziţie socială înaltă nu rezolvă setea spirituală a omului. Persoanele publice faimoase şi invidiate de mulţi, ies mai mult în evidenţă prin numărul de divorţuri şi de noile cuceriri amoroase decât prin reuşitele profesionale. Apoi încearcă să ne convingă de succesele lor care de fapt sunt eşecuri lamentabile pe plan sentimental şi social.
  4. Nevoia spirituală nu o rezolvă nici religia. Pentru evrei ca şi pentru mulţi astăzi, religia se bazează mai mult pe simboluri şi ritualuri decât pe relaţie. Pe vremea lui Ieremia, evreii erau convinşi de religiunea lor, bazându-se pe faptul că au un Templu şi acolo sunt izbăviţi. Profetul îi avertizează că se hrănesc cu nădejdi înşelătoare (Ieremia 7:1 – 10). Nici biserica, nici botezul, nici comuniunea şi nici liturghia nu ne ajută cu nimic dacă lipseşte acea relaţie personală dintre credincios şi Dumnezeu, bazată pe acceptarea noastră pe baza meritului jertfei ispăşitoare a lui Hristos.
  5. Setea spirituală nu este potolită nici de o bucurie vremelnică. Cele şapte zile ale sărbătorii erau marcate de o bucurie intensă dar nimeni nu vedea ce se ascunde după o faţă zâmbitoare. Astăzi sociologii sunt preocupaţi de un fenomen tot mai generalizat numit evadare sau fugă de realitate. Atâţia oameni nefericiţi îşi caută o satisfacţie temporară şi o găsesc în alcool, droguri, mirajul cărţilor, al telenovelelor sau în imensul spaţiu virtual ce se deschide prin internet. Toate acestea nu rezolvă căutările omului ci dimpotrivă creează probleme noi. Nu la întâmplare a rostit Domnul Isus acele cuvinte prin care chema la El pe acei trudiţi şi împovăraţi, care căutau odihnă.

    Setea spirituală se potoleşte doar într-un singur fel. Cei însetaţi – sunt cei care percep nevoia şi caută apa. Cine cere capătă, cine caută găseşte şi celui care bate i se deschide (Matei 7:8). „Să vină la Mine” – ne spune că nu există alte alternative pentru problemele spirituale decât Hristos. „Să bea” – ne indică mijlocul prin care suntem suntem salvaţi, după ce am ajuns la sursă. Oferta lui Hristos este atât de bogată şi de cuprinzătoare încât nu numai că ajunge să potolescă setea celui însetat ci aceasta va transforma întreaga fiinţă a omului, îi va da o nouă perspectivă şi va avea din belşug ca să poată da şi la alţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s